T. Băsescu: Vrem să ne reîntregim țara. Primarul Chișinăului susține declarația

Data publicării:
basescu moldova 4-1

Următorul proiect pentru România este reîntregirea ţării, a susţinut preşedintele Traian Băsescu, într-un interviu acordat postului public de televiziune: „Toată acţiunea mea, în cele două mandate, legată de R. Moldova a fost că ne vom uni cândva. Ştiu că nu e momentul acum. Sângele apa nu se face”. Şeful statului a precizat că nu se aşteaptă ca acest obiectiv să fie susţinut de oamenii politici.

Premierul spune că ar vota în favoarea unirii cu Republica Moldova, însă critică decizia şefului statului de a face astfel de declaraţii aproape de finalul madatului şi după ce a fost cel mai bun prieten al fostului preşedinte moldovean Vladimir Voronin, adversar înverşunat al apropierii de România. „Declarația președintelui dupa 9 ani e așa, un fel să mai dreagă busuiocul pe final de mandat. După ce 9 ani nu ai facut nimic, eventual ai ciocnit cu Voronin pe la petreceri, nu cred că e serioasă treaba și ar putea da apă la moară tocmai Partidului comuniștilor din Moldova asemenea declarații făcute fără nicio rațiune și noimă”, a spus premierul.

Declaraţia lui Traian Băsescu a fost salutată de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, care a plecat la summitul de la Vilnius în acelaşi avion cu delegaţia României: „Este o afirmatie corectă și vizionară referitoare la cele trei obiective fundamentale ale României: NATO, UE și unirea. Mă bucur că este pentru prima dată când, din 1989 încoace, de la nivel de șef de stat se spun lucrurile pe nume”.

La plecarea spre summitul de la Vilnius, acolo unde Uniunea Europeană va parafa acordul de asociere cu Republica Moldova, preşedintele Traian Băsescu a reluat subiectul unirii.

Nu este pentru prima dată când şeful statului lansează ideea unirii Republici Moldova cu România. La jumătatea lunii august, îi îndemna pe cetăţenii moldoveni să militeze pentru unire: „Le spun cetăţenilor Republicii Moldova: cereţi unirea şi o veţi avea”.

Președintele Senatului, Crin Antonescu, urmează să facă o vizită la Chișinău săptămâna viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce este un Pager, la ce folosește și cum funcționează: Sute de dispozitive folosite de membrii Hezbollah au...
Digi FM
Actrița Adriana Trandafir, declarații despre recalcularea pensiei: „Pot să mi-o mărească cât vor ei, viața...
Pro FM
Cu ce se ocupă acum Rucsandra Iliescu, fosta solistă a trupei Blaxy Girls. La 33 de ani, nu și-a pierdut...
Film Now
Ana de Armas, despre cum s-a schimbat viața ei de când s-a mutat din Los Angeles: „Am luat această decizie...
Adevarul
Noua variantă de Covid se răspândește rapid în Europa. Experții spun că va deveni tulpina dominantă
Newsweek
Salariu minim european: Care angajați iau bani în plus din noiembrie? Cine ia amendă de 200.000 lei?
Digi FM
Cât costă ținuta purtată de Simona Halep la turneul lui Ion Țiriac. Pantofii sportivei au atras toată atenția
Digi World
De ce doarme un japonez doar 30 de minute pe noapte. Face acest lucru de 12 ani încoace
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Jason Momoa, acuzat că a „maltratat” echipa de filmare a peliculei „A Minecraft Movie”: „M-a dezamăgit”
UTV
(VIDEO) Shakira a coborat imediat de pe scena unui club din Miami, dupa ce si-a dat seama ca un fan o filma...