Video Tânără din Călărași, sechestrată și bătută timp de cinci zile de propriul iubit. Bărbatul a fost arestat preventiv

Data publicării:
pumnul unui barbat si o femeie pe fundal
Foto: Guliver/Getty Images

O femeie în vârstă de 21 de ani din Călărași ar fi fost sechestrată și bătută de propriul iubit, care i-ar fi legat mâinile și i-ar fi luat telefonul pentru a nu putea cere ajutorul. Individul a fost arestat preventiv. 

Atenție, urmează informații cu un impact emoțional.

„În perioada 05.09.2025 10.09.2025 inculpatul, în vârstă de 21 ani, prin constrângere fizică, constând în lovituri repetate cu pumnii şi picioarele aplicate victimei pe toată suprafaţa corpului, care i-au produs leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale şi prin ameninţări repetate, ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal pe persoana vătămată, în vârstă de 21 ani, în apartamentul inculpatului din municipiul Călăraşi", se arată într-un comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi.

De asemenea, pentru a o împiedica pe victimă să ceară ajutorul sau să părăsească imobilul, individul i-ar fi controlat şi restricţionat apelurile telefonice şi ar fi legat-o de mâini şi de picioare cu o bandă adezivă (scotch), spun anchetatorii.

Procurorii au cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Călăraşi arestarea preventivă a inculpatului pe durată de 30 de zile, propunerea fiind admisă.

Acesta este cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, violenţă în familie, şi distrugere.

Numărul victimelor violenței domestice: 0800 500 333. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Judecătoare filmată la Untold în zona VIP, alături de omul de afaceri pe care îl judecă. Imaginile...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”