TÂRG IMOBILIAR. 18.000 de euro pentru o garsonieră de 30 de metri pătraţi

Data publicării:
23 2003targimobiliar-56417

Locuinţele aflate la periferia oraşului au cele mai bune preţuri.

Cea mai ieftină garsonieră costă 18.000 de euro, o garsonieră de 30 de metri pătraţi care se livrează complet finisată, parchet, faianţă, uşi de interior, obiecte sanitare, prize, întrerupătoare, asbolut totul.”, spune Mihnea Dumistrăcel, agent imobiliar.

Nu doar preţul poate fi decisiv în decizia de cumpărare, ci şi locul unde este cartierul, apropierea de mijloacele de transport, de şcoli sau alte facilităţi.

Şi bonusurile ce constau în locuri de parcare sau mobilier pot avea un efect de convingere pentru cei care vor o locuinţă.

Oferte sunt destule, pentru toate pretenţiile. Cei care au pretenţii ridicate, găsesc şi imobile de lux.

„Plecăm de la 1 milion de euro şi poate ajunge până la 4 milioane de euro, sunt vile gata construite care au peste 1.500 – 2.000 de metri pătraţi”, declară Daniel Alexe, agent imobiliar.

Şapte ansambluri rezidenţiale au fost lansate la târgul imobiliar de primăvara de la Sala Palatului. În total, sunt peste 1.800 de apartamente noi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celia, prima reacție după apariția alături de soțul său la o lună după ce a anunțat despărțirea: „Nu am avut...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
Viitorul ministrul al Muncii, nemulțumit de cum s-au recalculat pensiile. Nu vrea nici CASS pentru pensionari
Digi FM
A transformat covorul roșu în podium de modă. Lady Gaga, cuceritoare la premiera „Diavolul se îmbracă de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment