Tavanul sălii de sport a unui liceu din Blaj s-a prăbuşit

Data publicării:
liceu blaj

O treime din tavanul sălii de sport a Liceului Tehnologic „Ştefan Manciulea” din Blaj s-a prăbuşit, iar din plafoanele a trei săli de clasă s-au desprins bucăţi mari. Nimeni nu a fost rănit, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba fără, citat de Agerpres.

În momentul prăbuşirii unei părţi din tavan, în sala de sport nu era nici o persoană. Aceasta a fost închisă până când tavanul va fi reparat.

Potrivit ISJ Alba, mai întâi, din cauza ploilor şi a umezelii infiltrate în trei săli de clasă aflate la etajul I al clădirii, au început să se desprindă bucăţi mari din tavan. Ulterior, a căzut şi o treime din tavanul sălii de sport a liceului, pentru că că „sistemul de susţinere a lambriului era în stare avansată de degradare”, conform comunicatului.

Clădirea în care funcţionează liceul aparţine Mitropoliei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică Blaj.

În cursul zilei de vineri, conducerea ISJ Alba s-a deplasat la faţa locului pentru a discuta măsurile care urmează să fie luate, în vederea rezolvării urgente a situaţiei. Tot în cursul zilei de vineri va avea loc o întâlnire între reprezentanţi ai Mitropoliei Greco-Catolice, Primăriei Blaj şi conducerea unităţii de învăţământ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri