Teroriștii României

Data publicării:
diicot 2

Dragoş Ciupercescu a fost primul român condamnat pentru terorism. A fost pedepsit la 19 ani de închisoare, după ce a detonat o grenadă în faţa liceului Jean Monnet. Cinci elevi au fost răniţi în deflagraţie, dar Dragoş Ciupercescu a fost prins la câteva luni distanţă, după ce a aruncat o altă grenadă pe o alee a Parcului Cişmigiu. Anchetatorii au stabilit că furase arsenalul dintr-o unitate militară, iar restul dispozitivelor explozive le ascunsese la cimitir, în mormântul tatălui său

Florin Lesh a ajuns cunoscut în presă drept „teroristul butelie” după ce în 2006 a încercat să pună în aplicare un plan nebunesc. Avea de gând să ajungă în centrul Timişoarei, într-o zonă aglomerată, cu o maşină capcană. În Dacie, pe bancheta din spate, anchetatorii au găsit două butelii pregătite să fie detonate de la distanţă, cu ajutorul unui telefon mobil. Planul fusese pus la punct după ce Florin Lesh s-a convertit la islamism. În mediul online, îşi spunea Aznan Hassan Abger şi declara că e pregătit să pedeapsească România şi să se sacrifice. Condamnat la 12 ani de închisoare şi închis într-un penitenciar de maximă siguranță, Florin Lesh le cere acum judecătorilor să fie lăsat în libertate.

Cererea de eliberare condiționată a lui Florin Lesh a fost înregistrată la Judecătoria Arad. În document, bărbatul spune că a ispășit mare parte din pedeapsă, a fost reeducat și că în spatele gratiilor a devenit un cetățean model, care e pregătit să iasă în societate. Cererea în sine urmează să fie analizată săptămâna viitoare, dar decizia magistraților nu va fi definitivă.

Tot procurorii din vestul ţării l-au acuzat de terorism şi pe Remus Văduţ, un tânăr de 18 ani din Arad. Oamenii legii l-au reţinut şi arestat în anul 2013 după ce a creat două bombe, care detonate - ar fi provocat distrugeri pe o rază de câţiva zeci de metri. Despre Remus Văduţ anchetatorii spun că era pasionat de nazism, iar în locuinţă au găsit materiale pirotehnice.

În 2014, Remus Văsuţ a fost trimis în judecată, dar procesul e pe rol şi în acest moment.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri