TEST DE SINCERITATE. Stolojan: „E timpul unei noi generații, dar nu de genul lui Crin Antonescu”

Data publicării:
2601test 20sinceritate-46017
-Vă este frică de ceva anume?
- Nu mi-e frică decât de Cel de Sus, care îmi poate spune că timpul meu s-a terminat.
- În ce epocă istorică v-ar fi plăcut să trăiți?

- În epoca aceasta de tranziție.

- Caracterizați relația pe care o aveți cu președintele Traian Băsescu.

- Neutră.

- Ați mai accepta un mandat de prim-ministru?

- Nu.

- Regretați că v-ați răzgândit în 2009 și a fost Emil Boc cel care a preluat mandatul?

- Nu. La vremea respectivă, Boc era care putea ține echilibrul între PSD și PDL.

- Care este lucrul pe care ați vrut să îl faceți și nu l-ați făcut încă?

- Aș fi dorit să văd mai multe locuri din lume. Mie îmi plac munții și mi-aș fi dorit să ajung măcar o dată, dacă nu pe Himalaya, măcar în preajmă.

- Dacă v-ați întoarce în timp, la începutul anilor '90, ce ați face altfel?

- Aș fi plecat mai repede la Banca Mondială.

- Crin Antonescu sau Călin Popescu Tăriceanu?

- Categoric Călin Popescu Tăriceanu. Văd că vor să îl dea afară din partid. Ar fi al treilea președinte al PNL dat afară după mine și Valeriu Stoica.

- Cu cine ați vrea să votați la alegerile prezidențiale din 2014?

- Cu candidatul PDL.

- Ați accepta o candidatură la președinție?

- Vom avea un proces de identificare, de selecție și cred că se găsesc oameni care pot face față. Este timpul unei generații care vine din urmă, dar nu de genul lui Crin Antonescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri