Tradiţia de Sânziene, sărbătorită la Muzeul Satului

Data publicării:
sanziene

Fetele de la Ansamblul Colinda, din Ialomiţa, au dansat pentru a invoca ploaia, înainte de Sânziene. Sărbătoarea marchează naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi începutul muncilor agricole de vară. Pentru fetele nemăritate, ziua de Sânziene poate veni cu veşti bune: Fetele aruncă coroniţe pe casă. Dacă se întâmplă ca această a coroniţă să rămână pe casă, e bucurie mare, înseamnă că se va mărita anul ce urmează.

Un alt obicei cere mai multe pregătiri. „Sânzienele se culeg dimineaţa şi apoi ele se pun într-o batistă, sub pernă. Şi în noaptea de Sânziene se spune că ne visăm ursitul”, explică Iulia Grumazescu, directorul de comunicare al Muzeului Satului.

Toate vechile obiceiuri de Sânziene sunt reînviate în acest sfârşit de săptămână la Muzeul Naţional al Satului.

Zeci de meșteri populari din toată țara vor organiza spectacole de Sânziene la Muzeul Satului şi mâine, până seara. Lor li se va alătura şi un grup de indieni apași, veniți din Statele Unite ale Americii, care vor prezenta tradițiile lor de vară.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri