Trafic restricționat pe autostrada Arad-Timișoara din cauza unei linii de înaltă tensiune. Vor exista restricții și mâine

Data publicării:
Inaltatensiune

Primul pas în devierea liniei de înaltă tensiune a fost mutarea stâlpilor, înalţi de aproximativ 30 de metri. A durat câteva ore şi a fost nevoie de o macara telescopică.

După ce au fost mutaţi stâlpii de curent, cablurilor de înaltă tensiune au fost trecute peste autostradă. Conform reglementărilor, acestea trebuie să fie perpendiculare pe şoseaua de mare viteză.

Lucrările au avut loc la kilometrul 532 de pe autostradă. În intervale scurte, traficul a fost oprit. Şi în afara acestor intervale, însă, circulaţia a fost restricţionată.

„Colegii mei asigură fluenţa şi siguranţa rutieră în zona lucrărilor, astfel încât să nu avem evenimente neplăcute, a spus Cobstantin Moș, comisar Poliția Autostrăzi Vest.

Circulaţia va fi îngreunată şi mâine, pentru că lucrările continuă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri