Tragedie feroviară în Italia. Cel puţin 20 morţi şi 35 de răniţi

Data publicării:
accident italia

ACTUALIZARE. Consulatul român din Catania a contactat autorităţile italiene pentru a obţine informaţii legate de catastrofa feroviară din sudul țării. Consulatul încearcă să afle dacă printre victimele accidentului se află şi cetăţeni români, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.

ACTUALIZARE. Un nou bilanț provizoriu furnizat de autorități: 20 de morți și 35 de răniți, unii dintre ei în stare gravă.

ACTUALIZARE. Bilanțul provizoriu a crescut: sunt 12 morți. Printre răniți se află cel puțin un bebeluș, care a fost transportat cu un elicopter.

La fața locului sunt carabinineri, poliție, ambulanțe. Au început să sosească și elicoptere pentru a transporta pasagerii la spital.

Cele două trenuri au intrat în coliziune pe o linie între oraşele de coastă Bari şi Barletta, precizează BBC.

Echipe intervenţie încercau să scoată pasageri din vagoane avariate, în apropiere de localitatea Corato.

Autorităţile locale se tem că numărul morţilor ar putea creşte.

Mai multe vagoane ale celor două garnituri au sărit de pe şine şi au fost distruse, iar bucăţi din ele au zburat pe rază de zeci de metri.

Fotografiile făcute din elicopter şi date publicităţii de pompieri arată violenţa impactului.

Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului, dar autorităţile au lansat o anchetă. Una dintre ipotezele luate în calcul este o greşeală de semnalizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri