Exclusiv Tragedii repetate pe DN6. Titi Aur: „Parcă suntem porniți să batem recorduri la acest capitol”

Data publicării:
accident tm
Șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic au murit într-un accident pe DN6. Sursa: captură video

Drumul național DN6 continuă să fie unul dintre cele mai periculoase din România, potrivit datelor oficiale și analizelor specialiștilor în siguranță rutieră. În 2025, pe acest tronson s-au înregistrat 325 de accidente, soldate cu 479 de victime. Invitat la Digi24, expertul în conducere defensivă Titi Aur a atras atenția asupra gravității situației și asupra numărului tot mai mare de decese produse în țara noastră.

„Anul trecut au fost 17 morți pe DN6. Anul acesta, cu accidentul în care au murit șapte cetățeni greci și cu cele trei victime de astăzi, avem deja zece morți din doar două accidente. Parcă suntem porniți să batem recorduri la acest capitol”, a declarat Titi Aur.

Potrivit specialistului, comportamentul conducătorilor auto rămâne principala cauză a accidentelor grave, în timp ce infrastructura și starea tehnică a mașinilor au un rol secundar.

„Peste 90 - 95% din accidentele grave sunt produse din cauza factorului uman, adică greșeli, erori sau asumări riscante din partea celor aflați la volan. Nu drumul este vinovat și nu mașina, deși uneori pot exista și defecțiuni tehnice sau probleme de infrastructură”, a explicat acesta.

„Nu reușim să oprim acest carnagiu de pe șosele”

Titi Aur a subliniat că România se confruntă cu un număr foarte mare de victime în trafic în fiecare an: „Avem anual peste 1.000 de morți, aproximativ 4.000 de răniți grav și în jur de 30.000 de răniți ușor. Cheltuim foarte mulți bani de la buget și, totuși, nu reușim să oprim acest carnagiu de pe șosele”.

Expertul consideră că una dintre principalele probleme este lipsa conștientizării pericolului din trafic, în special în contextul mașinilor moderne, care oferă șoferilor un fals sentiment de siguranță.

„Mașinile moderne ne dau încredere, dar mulți conducători auto sunt needucați și neinstruiți din punct de vedere al siguranței. Nu este suficient să știi să pleci de pe loc sau să semnalizezi. Lipsește conștientizarea întregului fenomen”, a precizat Titi Aur.

El a subliniat că responsabilitatea nu aparține doar șoferilor, ci și pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de trotinete și pasagerilor care nu respectă regulile de siguranță, inclusiv purtarea centurii. În opinia sa, nu există soluții rapide care să reducă semnificativ numărul accidentelor pe termen scurt, nici pe DN 6, nici pe alte drumuri naționale.

„Pe termen scurt nu există o soluție. Pe termen mediu și lung vorbim de educație și de un nou tip de comportament: unul responsabil”, a spus Titi Aur.

Educația rutieră, cheia reducerii accidentelor

Acesta a menționat că, la nivelul Ministerului Transporturilor, există în prezent grupuri de lucru care încearcă să identifice soluții pentru reducerea numărului de accidente, prin programe de educație rutieră și alte măsuri.

„Vestea bună pe care pot să o dau este că la Ministerul Transporturilor se fac niște demersuri, există acum niște grupuri de lucru și se încearcă, să zic rezolvarea și a acestei probleme, adică găsire de soluții pentru a reduce numărul de accidente prin educație rutieră în diferite forme”, a adăugat el.

Referindu-se la accidentele repetate de pe DN 6, Titi Aur a spus că, deși pot fi instalate indicatoare suplimentare sau pot fi impuse restricții de viteză, acestea nu pot rezolva problema în lipsa unui plan coerent.

„Nu se putea face ceva semnificativ în doar zece zile. Este nevoie de un plan adevărat, pe termen mediu și lung. Guvernul României trebuie să se preocupe serios de acest lucru. La un moment dat, trebuie făcut ceva”, a afirmat expertul.

El a concluzionat că reducerea numărului de victime pe șosele depinde în principal de schimbarea comportamentului participanților la trafic, dublată de măsuri de control și sancționare.

„Trebuie lucrat neapărat la educație, dar și la coerciție, în paralel. Fără responsabilitate și conștientizare, numărul accidentelor nu va scădea”, a mai spus Titi Aur.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce radare monitorizează depășirea vitezei pe șoselele din România. Zonele în care poţi lua uşor amenzi
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a...
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică