Traian Băsescu, atac la comisiile parlamentare

Data publicării:
basescu explica - presidency

În momentul de faţă structurile de securitate sunt extrem de puternice în raport cu cetăţeanul, ca să fim clari. Structurile de securitate sunt extrem de puternice în raport cu celelalte instituții ale statului. Aceste realităţi existând, îţi trebuie un sistem de control civil extrem de puternic. Care există? Nu, e un fals control”, a declarat Traian Băsescu într-o emisiune televizată.

Cezar Preda, preşedinte al Comisiei pentru elaborarea legilor privind Securitatea Naţională, îl contrazice pe fostul președinte.

Controlul SRI se face prin legislația care există. În 2010, la întâlnirea de la bilanțul SRI l-am informat pe domnul președinte Băsescu că tot pachetul de legi solicitat de el de șase ani este pregatit, prima lectură puteam să i-o dau dumnealui. Din politețe nu am să vă dau răspunsul, dacă nu îmi făceam treaba, vreau să știu dacă vreodata m-a chemat ca să mă întrebe, că tu nu controlezi nimic acolo. Nu e cinstit să spună asta, dar nu ne onorează pe noi. A avut o replică de președinte care spunea eu controlez”, a declarat Cezar Preda în emisiunea Kilometrul 0 de la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...