Traian Băsescu despre moartea lui Dan Condrea: Serviciile nu merg la abordări de tip mafiot

Data publicării:
base

„Nu m-am pronunțat pe o problemă care pare importantă, în care serviciile sunt suspectate. Nu o să mă pronunț nici astăzi, pentru că sunt lucruri care mie îmi sunt neclare. Ce vă pot spune cu certitudine privind la speculații cine l-a omorât pe Dan Condrea? Exclus ca vreun serviciu românesc să se ocupe cu așa ceva. Exclus. Știu foarte bine cum lucrează serviciile. Ei te pot compromite, te pot ajuta să ai un dosar, dar nu să meargă la abordări de tip mafiot. Asta nu pot să cred'”, a spus Traian Băsescu, potrivit Agerpres. 

El a arătat că acest caz este atât de grav încât o „exprimare hazardată a unui fost președinte poate crea confuzii”, iar politicienii care încurajează speculațiile o fac din „pasiunea de a te băga în treabă”.

„Este pasiunea de a te băga în treabă. Eu am foarte multe neclarități în momentul de față și de asta nu mă pronunț pe caz, nu exprim un punct de vedere, pentru că el este atât de grav încât cred că exprimarea hazardată a unui punct de vedere din partea unui fost președinte poate da niște confuzii extraordinare și de aceea mă abțin”, a spus Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri