Traian Băsescu, mesaj de condoleanțe după decesul lui Ariel Sharon

Data publicării:
basescu noua tribuna 1 presidency-5.ro

„Încetarea din viaţă a lui Ariel Sharon, om de stat ale cărui viziune şi eforturi au contribuit la consolidarea identităţii Statului Israel, reprezintă o pierdere însemnată pentru poporul său şi pentru întreaga lume. Prin acţiunile sale politice şi prin valorile pe care le-a susţinut în întreaga sa activitate, Ariel Sharon rămâne una dintre figurile marcante din istoria modernă a Statului Israel”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

„În acest moment de adâncă tristeţe pentru noi toţi, doresc să adresez sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au preţuit”, arată Traian Băsescu în mesajul său.

Fostul premier israelian a decedat sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. Ariel Sharon era în comă de opt ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit