Traian Băsescu: Uniunea Europeană a trecut Prutul

Data publicării:
traian basescu cotroceni presidency ro-2

Președintele a mai spus că Republica Moldova a făcut un prim pas, dar drumul spre integrarea europeană va fi foarte lung.

Republica Moldova și Georgia au parafat astăzi, la Vilnius, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Acest lucru înseamnă închiderea negocierilor în vederea semnării documentului, care va avea loc cel mai probabil spre sfârşitul anului viitor. Parafarea Acordului reprezintă începerea unui parteneriat strategic pe termen lung cu Uniunea Europeană, care peste ani ar putea duce la integrarea efectivă a acestor ţări în blocul comunitar.

„Parteneriatul Estic s-a maturizat în momentul de față, a început să aducă rezultate, iar din punctul nostru de vedere rezultatul e că UE a trecut Prutul, ceea ce are semnificații nu numai din punctul de vedere al intereselor românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ci unele adânci cu privire la forța, atractivitatea UE. Sperăm că țări ca R Moldova, Georgia sau Azerbaidjanul vor deveni mai devreme sau mai târziu state ale UE”, a subliniat Traian Băsescu.

„Aș face o comparație cu noi, mă refer numai la R. Moldova. România a semnat acordul de asociere în 1993, acord care a fost ratificat în 1995. Dacă luăm timpul de la momentul ratificării, 1995, și până în 2007, când am devenit membru UE, constatăm că e un drum de 13 ani. Deci a semna, a parafa acordul nu înseamnă o intrare, ci este un drum lung. Dezavantajul avut de o țară ca R. Moldova în raport cu România e, de exemplu, că în România toate forțele politice au dorit intrarea în UE și, totuși, ne-au trebuit 13 ani. E mult mai grea misiunea statelor în care partidele au opinii diferite. Acest drum ar putea fi un drum cu sincope odată cu eventuala alternanță la putere. Aș spune că astăzi R. Moldova a făcut un prim pas, dar drumul e lung”, a avertizat președintele.

„Aș vrea să domneasă realismul. Eu aș face prima referire la guvernul R. Moldova și coaliția din Parlament care îl susține și aș spune că au cel mai mare merit în ceea ce s-a obținut astăzi. Au avut curaj, în condițiile unei opoziții virulente împotriva acestui demers și trebuie să facă tot ce ține de ei pentru a se menține la putere și după alegerile din 2014 sau prima parte a lui 2015 în așa fel încât să poată face procesul de integrare în UE ireversibil”, a adăugat el.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri