Transportatorii au îngreunat traficul în toată țara. „Am dori să fim băgați de seamă”

Data publicării:
tir

Traficul de la granița de vest a țării a fost dat peste cap de protest încă dinainte să se lumineze. Zeci de șoferi de TIR au circulat cu cinci kilometri pe oră între Arad și Pecica, singurul drum care duce spre vama Nădlac.

La un moment dat, în coloana formată pe șosea erau peste 150 de TIR-uri, iar drumul spre granița cu Ungaria a devenit un test de răbdare pentru ceilalți șoferi, până când mașinile de mare tonaj au tras pe dreapta.

„Să se ieftinească motorina, amenzile să fie mai puține, nu așa grase cum fac de obicei”, spunea un șofer camion, întrebat care este cauza protestului său.

În Sebeș, județul Alba, transportatorii au protestat pe principalul bulevard din oraș, unde peste 300 de TIR-uri și camioane au mers extrem de încet. Nervos că este nevoit să aștepte în coloană, un șofer a ajuns la secție, după un conflict cu polițiștii care dirijau circulația.

În Botoșani, șoferii de TIR care nu au vrut să se alăture protestului au fost loviți cu ouă de colegi, așa cum fuseseră deja avertizați. Așa că unii transportatori recunosc că au oprit de frică.

În Cluj-Napoca, la ora 7.00 dimineață, intrarea în oraș era blocată de peste 50 de TIR-uri. Cu viteza melcului, șoferii au traversat orașul în coloană până pe Autostrada Transilvania.

La Oradea, protestul s-a desfășurat pe șoseaua centură a orașului, unde traficul a fost îngreunat de peste 50 de mașini de mare tonaj care au participat la un marș.

„Suntem oameni care muncim din greu, suntem mulți, suntem importanți pentru țară zic eu, deci am dori să fim băgați de seamă”, explica Gheorghe Pătcaș, administratorul unei firme de transport.

Mii de transportatori au protestat în toată țara, nemulțumiți mai ales de acciza la combustibil introdusă de Guvern. Ei spun că vor opri greva generală abia după ce Executivul le va rezolva toate doleanțele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri