TRANZACŢIA BLUE AIR. Directorul general, Gheorghe Răcaru: Noii acţionari nu au nicio legătură cu Nelu Iordache

Data publicării:
blue air-2

Întrebat astăzi, într-o conferinţă de presă dacă există vreo legătură între noii acţionari şi Nelu Iordache, Gheorghe Răcaru a răspuns: „Nu e absolut nicio legătură. Cunoscând structura acţionariatului pot să garantez 100% că nu e altcineva în spate, decât cei menţionaţi acolo. O să vă convingeţi în viitor”.

Vânzarea Blue Air are loc în condițiile în care Romstrade, principalul acționar al firmei, este în insolvență.

Blue Air intră într-o fază nouă. Este o continuitate a activității companiei. Flota va fi modernizată și mărită în viitorul apropiat. Asumarea pe care şi-a exprimat-o compania care e în faza de cumpărare a business-ului Blue Air îşi doreşte să continue Blue Air, să se consolideze pe piaţă, o piaţă care este destul de volatilă, dar specific în România e o piaţă în continuă dezvoltare. Vreau să transmit partenerilor Blue Air creşterea serviciilor pentru clienţii Blue Air. Partenerii de afaceri vor avea încredere, garanţii suplimentare, să fie siguri că au în Blue Air un partener de afaceri, a declarat Gheorghe Răcaru, director general al Blue Air, care a subliniat că a fost solicitat de compania care a preluat business-ul să rămână în această funcţie.

„Noii acţionari doresc să creeze un mediu de lucru stabil, să crească nivelul transparenţei în deciziile luate în companie şi să crească nivelul de comunicare”, a adăugat directorul general.

Referindu-se la noii acţionari, Gheorghe Răcaru a spus că o parte din ei sunt oameni care fac parte din echipa Blue Air, piloţi care au în spate şi business.

Avocatul companiei care a cumpărat Blue Air a precizat că toate operațiunile se vor păstra conform orarului existent, tot staff-ul va fi preluat în noua formulă și toate biletele vândute până la acest moment vor fi onorate.

Noul proprietar al Blue Air este o firmă cu sediul în București, înființată acum exact o lună

Casa de Insolvență Transilvania, cea care administreaza insolvenţa Romstarde și Blue Air susține că proprietarii Airlines Management Solutions sunt tour operatorul belgian MaxiTours și alți doi acționari români.

La Registrul Comerțului apar însă patru acționari persoane fizice. E drept, două stabilite în Belgia. Însă este vorba de foști sau actuali angajați ai Blue Air.

Omul de afaceri Nelu Iordache este cercetat pentru deturnarea a 6 milioane de euro, bani alocați către firma Romstrade pentru construcția autostrazii Nădlac-Arad.

Blue Air a fost înființată în 2004. Compania a transportat anul trecut 1,5 milioane de pasageri catre 30 de destinații.

În 2011, cifra de afaceri a companiei a fost de 136 de milioane de euro. Pierderile se ridicau atunci la puțin peste 1 milion de euro. Blue Air are, în prezent, un sfert din piața de transport aerian low-cost, dupa ungurii de la Wizz Air.

Citiţi şi

BUSINESS CLUB. Blue Air, vândută sau transferată?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri