Trei români au murit într-un accident rutier în Belgia

Data publicării:
romani 20belgia 20jpg-45074

Potrivit portaluluidh.be, citat de MEDIAFAX,furgoneta în care se aflau cei şase români a luat foc în urma accidentului. Incendiul a fost controlat rapid, dar era deja prea târziu. Şoferul furgonetei, singurul care locuieşte legal în Belgia a scăpat nevătămat, potrivit sursei citate.

Accidentul s-a produs luni la ora locală 7.00 (8.00, ora României), după ce şoferul unui camion a vrut să treacă pe banda din dreapta, pentru a ieşi pe un drum secundar spre Loppem. Traficul era intens la acea oră. Două vehicule se aflau în partea dreaptă a camionului, care nu le-a putut evita.

Unul dintre vehicule, o maşină, a putut să iasă pe banda de urgenţă. Însă camioneta la bordul căreia se aflau românii a fost catapultată în afara autostrăzii, peste parapetul de protecţie, după care a luat foc.

În camionetă a fost găsit un număr impresionant de obiecte din cupru. Iniţial s-a crezut că pasagerii erau muncitori, aflaţi în drum spre locul de muncă. Însă au apărut imediat suspiciuni cu privire la apartenenţa victimelor la o reţea de hoţi de cupru.

„Am găsit material suspect în camionetă, dar nimic nu este sigur, pentru moment”, a declarat comisarul Jurgen Decramer.

Supravieţuitorii vor fi interogaţi în zilele următoare în legătură cu o presupusă activitate infracţională. De asemenea, parchetul a desemnat un specialist cu scopul de a stabili cauzele accidentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți ieși din țară cu mașina pe numele părinților, dar fără procură? Mulți șoferi se află în această situație
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Justin Bieber, moment tensionat cu paparazzi după o cină cu Hailey. Artistul a aruncat o sticlă de apă spre...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...