Sari la conținut

Tribunalul Comercial Cluj: Concedierile la Mechel sunt ilegale

Liderul de sindicat al anagajaţilor de la Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat că nu au existat consultări în privința concedierilor, conform legislației europene cu privire la procedura de concediere colectivă.

Noi mai cunoaștem și legislația europeană, prin directiva 98/59 spune foarte clar că în procedura de concediere colectivă trebuie inițiată procedura de informare-consultare înaintea emiterii deciziei de concediere, lucru care nu a fost respectat”, a declarat Ioan Pascu, lider de sindicat Mechel, la Digi24.

Acesta a susținut că nu s-au făcut consultări cu reprezentantii angajaților.

nsul invocă (administratorul judiciar – n.r.) la fel ca și reprezentanții ITM-ul, AJOFM-ului doar legislația internă, legea insolvenței, când dreptul comunitar spune altceva, era obligată legislația românească să fie armonizată cu cea a UE”, a adăugat Ioan Pascu.

El a mai susținut că nu a primit răspuns nici de la ITM și nici de la AJOFM.

„I-aș fi întrebat ce au făcut cu cele 7 milioane de lei care i-au primit returnare TVA de la statul român, acei bani care nu au mers la Câmpia Turzii ci s-au strecurat spre Târgoviște și Buzău. În partea a doua contestației am arătat și faptul că această disponibilizare a fost făcută premeditat.

„În mai societatea a funcționat 13 zile și a înregistrat un profit, nu se justifica concedierea, listele cu concediații au fost apobate în iunie când se cunoștea că fost profit în luna anterioară, din nou nu se justifica”, a conchis Ioan Pascu.

În plângerea înregistrată săptămâna trecută la Tribunalul Comercial, el reclama faptul că decizia de concediere colectivă este ilegală și nu respectă legislaţia muncii în vigoare.

Totodată, în document se arăta că motivația concedierilor colective nu are susținere, întrucât listele cu persoanele disponibilizate au fost întocmite în luna mai, când nu existau date referitoare la situaţia economică a societății.

Preşedintele Tribunalului Comercial Cluj, Flavius Moţu, a declarat, la Digi24, că anumite acte din cadrul procdurii colective de disponibilizare au fost nelegal întocmite de către administratorul judiciar, motiv pentru care au fost anulate.

„Tribunalul Comercial a admis, în parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere colectivă şi a preavizelor în cazul a 145 de angajaţi ai combinatului. S-a dispus anularea preavizelor, iar procedura de concediere poate continua dacă se respectă prevederile legale. Actuala concediere colectivă nu a urmat paşii prevăzuţi de lege, a fost una nelegală”, a spus Flavius Moţu.

Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvenţă în luna aprilie, a dispus la începutul lunii iulie disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, măsura fiind considerată ilegală de către sindicat.

Liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, declara în 4 iulie, că angajaţii au fost înştiinţaţi în 3 iulie înainte că vor primi preavizele începând cu 5 iulie.

Invest Nikarom a cumpărat în februarie activele Mechel din ţara noastră, pentru 52 de euro. Tribunalul Comercial a dispus în 16 aprilie intrarea în insolvenţă a Combinatului Siderurgic din Câmpia Turzii.

Din 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, 1.700 de persoane, în combinat rămânând în prezent 360 de angajaţi.

Etichete: concedieri , legislatie , angajati , mechel , sentinta , campia turzii , concediere , concediere colectiva , ilegalitate , tribunalul comercial cluj , ioan pascu , flavius motu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale