Tu cât ai stat la coadă la impozit? Liberalul G. Scutaru l-a depăşit pe ministrul R. Cotovelea: Eu am petrecut o oră la ghişeu

Data publicării:
scutaru crop

 

Deputaţii PNL prezenţi la o conferinţă de presă au fost întrebaţi cât au petrecut la ghişeu pentru a-şi achita impozitele la stat, după ce ministrul Răzvan Cotovelea a susţinut că a stat circa 45 de minute.

"Ultima dată, când am plătit impozitul pe chirie, cred că am depăşit timpul domnului ministru, am avut cred că o oră, fiindcă e un sistem în care te duci, stai la un ghişeu, după care te duci la casierie ca să plăteşti banii, deci e foarte dificil din punctul ăsta de vedere", a spus Scutaru.

El a fost întrebat dacă şi-a plătit impozitele în timpul guvernării USL, când PNL se afla la guvernare.

"Nu, am plătit acum zece zile, cred că era în Guvernul Ponta III", a replicat liderul deputaţilor PNL.

De asemenea, deputatul PNL Florica Cherecheş a susţinut că el îşi achită dările la stat de acasă.

"Aici contează foarte mult administraţia locală. De exemplu, în Oradea de ani de zile se pot plăti online şi eu de acasă, din fotoliu, mi le plătesc fără niciun fel de problemă", a afirmat Cherecheş.

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, a calificat serviciile furnizate populaţiei de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) că fiind mizerabile şi primitive, după ce în calitate de contribuabil a aşteptat 45 de minute să plătească taxele datorate de familie statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri