Tur pietonal gratuit prin Bucureştiul de altădată

Data publicării:
baston

Turul începe la intersecţia Bulevardului Elisabeta cu Calea Victoriei, la Hotelul Capşa. Aici, în urmă cu mai bine de un secol, era locul unde personalităţile vremii îşi savurau cafeaua de dimineaţă.

Din când în când, mai schimbă câte o vorbă cu madam Ana, casieriţa, sau cu chelnerul. Pe la orele 10.00, toate mesele sunt ocupate. Fiecare stă la câte o masă singur şi se uită în ceaşcă sau în gazete”, spune unul dintre ghizii voluntari.

Traseul cultural are o lungime de doi kilometri şi durează două ore. Ghizii voluntari povestesc istoriile Bucureştiului din perioada interbelică.

Ca bucureştean, poţi vedea că dincolo de clădiri există poveşti, dincolo de poveşti există oameni asemănători cu noi, care au scris istoria mică a oraşului. Perioada aceea în care fetele purtau părul tuns a la garcon, când apăruseră rochiile puţin mai scurte, deasupra genunchiului, epoca jazz-ului”, povesteşte Edmond Niculuşă, voluntar.

Următoarea oprire este la Galeriile Laffayette, Magazinul Victoria de azi, de unde bucureştenii cu dare de mână nu lipseau, mai ales în septembrie, când se lansau noile colecţii de îmbrăcăminte de lux.

Primul drum pe care îl făceau nu era acasă, ci la galerii, căci în luna august înnoiau toată oferta care se găsea în acest magazin. Povesteşte chiar Constantin Bălăceanu Stolnici cum se întorcea cu trăsura din vilegiatură şi cum primul drum era în dreptul Galeriilor Laffayete. Era principalul loc de promendă al bucureştenilor, mai mult, la începutul anilor '40 a fost chiar o rectificare în privinţa plimbărilor şi a promenadei, astfel încât s-a stabilit un sens unic pentru pietoni pe Calea Victoriei: dimineaţa mergeau spre Dâmboviţa, iar seara înapoi”, povesteşte Alberto Groşescu, voluntar.

Poveştile acestor locuri îi fascinează deopotrivă pe străini, dar şi pe bucureşteni, pentru că mulţi descoperă acum istoria locurilor pe lângă care trec zi de zi.

„Mi-au plăcut istorioarele despre scriitori şi despre convorbirile pe care le aveau ei în perioada interbelică. Sunt din Bucureşti şi, totuşi, e interesant că nu ştiam lucrurile astea”, spune o bucureşteancă.

„Am venit în Bucureşti de marţi şi totul este nou pentru mine. Cred că este foarte interesant. Când încerci să vizitezi de unul singur, nu poţi afla aceste lucruri”, spune un turist străin.

Turul pietonal al Capitalei este la a şasea ediţie şi participarea este gratuită. Următorul tur pietonal are loc mâine, la ora 18.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri