Ultima zi de doliu național în România a fost 18 aprilie 2010

Data publicării:
doliu

Ultima zi de doliu naţional în România a fost la 18 aprilie 2010. Atunci au fost comemorate victimele accidentului aviatic de la Smolensk, din Rusia, în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane. Printre ele şi preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski.

Drapelele au fost coborâte în bernă şi la 3 august 2007, când au avut loc funeraliile Patriarhului Teoctist, care a condus Biserica Ortodoxă Română timp de 21 de ani.

Guvernul a decis declararea doliului naţional şi la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea, în 2005.

Doliu naţional a fost și în martie 2004, în memoria cetăţenilor români care au căzut victime ale atentatelor teroriste din Spania. Şi după atacurile teroriste din Statelor Unite, din septembrie 2001, autorităţile au hotărât comemorarea victimelor.

În ziua de doliu naţional, instituţiile şi autorităţile publice şi agenţii economici vor coborî în bernă drapelul României. La ora 12.00 toate activităţile se vor întrerupe, timp de trei minute, pentru păstrarea unui moment de reculegere. În plus, toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru această zi vor fi amânate.

Citiți și Victimele accidentului din Muntenegru sunt repatriate. Mărturii, ipoteze şi stângăciile autorităţilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri