Un adolescent de 15 ani din Piatra-Neamț a murit după ce a căzut de pe o trotinetă electrică

Data actualizării: Data publicării:
accident trotineta electrica
Foto cu caracter ilustrativ. Profimedia

Un băiat de 15 ani din Piatra-Neamț a murit după ce s-a dezechilibrat și a căzut de pe o trotinetă electrică, pe strada Ștefan cel Mare. Minorul a fost transportat la spital, dar medicii nu au mai putut să-l salveze, informează Agerpres.

Potrivit IPJ Neamț, acesta a fost transportat la spital, unde a fost declarat decesul.

„La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 22.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în timp ce un minor, în vârstă de 15 ani, din Piatra-Neamţ, se deplasa pe o trotinetă electrică pe strada Ştefan cel Mare, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat la o unitate medicală (...) Din păcate, unitatea medicală în care era internat a declarat decesul minorului”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale accidentului.

În primele șapte luni ale acestui an, în județul Neamț au fost raportate oficial șapte accidente grave în care au fost implicați conducători de trotinete, comparativ cu un singur accident în aceeași perioadă a anului trecut.

Numărul accidentelor cu trotinete a crescut în ultimul an: 1.500 de cazuri doar în 2025, față de 1.300 în tot anul trecut. Șapte persoane au murit și 1.600 au fost rănite, majoritatea fără echipament de protecție și ignorând regulile de circulație.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry, apariție discretă cu fiica ei după despărțirea de Orlando Bloom. Daisy Dove a împlinit recent 6...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță