Un agent şef de la Poliția Rutieră Arad, arestat preventiv pentru trafic de droguri

Data publicării:
barbat cu catuse
Un român, considerat cel mai periculos agresor sexual din Spania, a fost condamnat la aproape 300 de ani de închisoare Foto: Getty Images

Ştefan Cosmin Pană, agent şef în cadrul Serviciului Rutier al IPJ Arad, a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri, anunță DIICOT.

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Arad au dispus vineri reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă agravantă, arată procurorii într-un comunicat de presă.

În perioada aprilie - iunie, polițistul și alte două persoane au cultivat droguri de risc într-un imobil situat pe raza municipiului Arad, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Vineri, în urma unor percheziţii efectuate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în cadrul unui dosar penal privind distrugerea prin incendiere a unui autoturism la domiciliul inculpatului a fost depistată o cultură de cannabis formată din 34 de plante, în greutate totală de aproximativ 21 de kilograme.

Tribunalul Arad a dispus astăzi arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri