Video Un avion Swiss Air de pe ruta București-Zurich a aterizat de urgență în Austria. Mai mulți români la bord. Un bărbat a fost resuscitat

Data actualizării: Data publicării:
avion swiss air aterizare de urgenta graz
Foto: Captura video 20min.ch

O cursă a companiei elveţiene Swiss Air care decolase de la Bucureşti cu destinaţia Zurich a fost nevoită să aterizeze luni la Graz, în Austria, după ce, potrivit presei, ar fi fost detectat fum în cabină, relatează site-ul elveţian 20min.ch.

 

Este vorba de cursa elveţiană LX1885, care a fost nevoită să efectueze o aterizare neprogramată la Graz.

Avionul decolase luni de la Bucureşti la ora 16:35 şi se îndrepta spre Zurich. După cum au relatat mai mulţi martori oculari, la bord s-a simţit fum. Avionul, un Airbus A220, a aterizat în Graz la ora 18:15.

Conform 20min.ch, mai mulți pasageri și membri ai echipajului aflați la bordul unei aeronave elvețiene au suferit răni din cauza fumului.

În aeronavă s-a format brusc fum, după cum arată o înregistrare video a unui călător. „Ni s-a spus să luăm poziția de aterizare de urgență, apoi aeronava a fost evacuată în Graz”, relatează unul dintre pasageri.

În ciuda fumului, nicio mască de oxigen nu a căzut, ceea ce înseamnă că pasagerii au fost nevoiți să își acopere gura cu ce au putut.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În momentul evacuării, un membru al echipajului, care își pusese anterior o mască de protecție și era încă conștient, a leșinat. „Am ajutat o stewardesă să își aducă colegul la sol”, acontinuat să povestească pasagerul.

Conform acestuia este posibil ca membrul echipajului să fi suferit un stop cardio-respirator. La sol, echipajul a început apoi resuscitarea, iar la scurt timp bărbatul a fost luat cu elicopterul.

Starea membrului echipajului este neclară

„Suntem îngrijorați de starea unui membru al echipajului de cabină care a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Graz și a cărui stare nu este clară în prezent. Ceilalți patru membri ai echipajului au solicitat, de asemenea, asistență medicală”, a declarat compania aeriană.

Swiss mai scrie că lucrează din plin pentru a oferi cea mai bună îngrijire și sprijin pasagerilor și membrilor echipajului. „A fost înființată o echipă operativă care se ocupă, printre altele, de îngrijirea, cazarea și transportul ulterior al pasagerilor și al membrilor echipajului”, spune Swiss.

De asemenea, o echipă a fost trimisă la Graz pentru a sprijini pasagerii și membrii echipajului.

Potrivit Swiss, la bord se aflau 74 de pasageri și 5 membri ai echipajului. În acest stadiu, se confirmă că 10 pasageri au solicitat asistență medicală. Conform unei publicații românești din străinătate, la bord se aflau mai mulți cetățeni români.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.E. | S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment