Un băiat de cinci ani şi o fetiţă de 11 luni au murit într-un grav accident rutier

Data actualizării: Data publicării:
accident-huedin

Doi fraţi, un băiat de cinci ani şi o fetiţă de 11 luni, au murit, sâmbătă dimineaţa, într-un accident rutier produs pe DN1 E60, la ieşirea din oraşul Huedin, în judeţul Cluj.

În accidentul din Cluj a fost rănită grav şi mama copiilor, care se afla la volan, iar tatăl, care era pasager, este rănit uşor.

„Un autoturism cu volan pe dreapta care circula pe sensul de mers Oradea-Huedin a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar şi în care se aflau copiii”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, potrivit News.ro.

Şoferul care a provocat aacidentul este din Bucureşti şi are 49 de ani.

Pericolul volanului pe dreapta

În România sunt înmatriculate în acest moment peste 60.000 de autoturisme cu volan pe dreapta. Piloţii experimentaţi spun că e riscant să circuli cu o maşină cu volan pe dreapta într-o ţară în care infrastrucura nu e făcută pentru aşa.

Sorin Ene, pilot: „Manevra de a ne asigura este mult mai complexă şi ne solicită extraordinar de tare neavând câmpul vizual necesar şi facem ceva de genul, ne înclinăm, părăsim scaunul, ceea ce dezechilibrează şi ne scoate din acea concentrare. Plus că trebuie să trecem cu maşina de axul drumului ceea ce este foarte foarte periculos.”

Şi poliţiştii spun că autoturismele cu volan pe dreapta sunt mult mai expuse incidentelor în trafic.

Cristian Andrieş, comisar şef la Direcţia Rutieră: „Conducerea unui autoturism cu volan pe partea dreaptă ridică greutăţi şi probleme pentru şoferi astfel că este necesară o asigurarea suplimentară în special atunci când efectuează manevra de depăşire”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri