Video Un băiețel de un an și 8 luni a fost găsit mort într-un iaz din curtea unui centru pentru copii din Timișoara

Data publicării:
banda-politia-nu-treceti
Foto: Captură video

Un băiețel de un an și 8 luni a murit, luni, după ce a căzut într-un iaz ornamental aflat în curtea comună a unui club pentru copii, care funcționa ca și creșă, și a unui restaurant din Timișoara. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și verifică modul în care a fost supravegheat minorul.

„La data de 1 septembrie 2025, în jurul orei 12:30, poliţiştii Secţiei 2 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Calea Martirilor, din Timişoara, într-un iaz ornamental, se află un minor înecat. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba de un băieţel de 1 an şi 8 luni, care fusese scos pentru recreere, într-un spaţiu amenajat, în aer liber, din proximitatea creşei, împreună cu ceilalţi copii, iar după un timp a fost constatată lipsa acestuia”, a transmis IPJ Timiş.

În urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul copilului. „Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi se efectuează verificări şi cu privire la supravegherea copiilor”, a precizat IPJ Timiş.

Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, angajatele centrului foloseau ca loc de joacă o curte aparținând unui restaurant din vecinătate. În baza unei înțelegeri, copiii erau scoși acolo la aer peste zi, când nu erau clienți, restaurantul având program doar seara.

Șefa Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu, a declarat că băiețelul nu era înscris în sistemul de învățământ și că este posibil să fie vorba despre un club neautorizat, relatează Agerpres.

„Ne pare extrem de rău pentru această tragedie. Incidentul nu s-a petrecut în grupele de antepreşcolar ale judeţului Timiş. Este posibil să fie un club neautorizat, care nu face parte din sistemul de învăţământul”, a precizat Aura Danielescu într-o informare de presă.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și verifică în continuare împrejurările în care s-a produs tragedia.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry, apariție discretă cu fiica ei după despărțirea de Orlando Bloom. Daisy Dove a împlinit recent 6...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță