Un bărbat a atacat personalul ambulanței care îl ducea la „Obregia”, a fugit și a sărit în Dâmbovița. Polițiștii l-au recuperat din apă

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta crop

Un bărbat de 33 de ani care era transportat, marţi seară, cu ambulanţa la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din Bucureşti a devenit agitat, a lovit personalul autospecialei şi s-a aruncat în Dâmboviţa. Trei poliţişti au intrat în apă şi l-au scos, ulterior fiind deschis un dosar de cercetare penală.

„La data de 2 iulie, în jurul orei 20.40, poliţiştii Secţiei 14 au fost direcţionaţi de către dispeceratul Poliţiei Capitalei, pe Splaiul Independenţei - Zona Asmita Gardens, pentru a interveni în depistarea unui bărbat, în vârstă de 33 de ani. În fapt, cel în cauză, în timp ce era transportat cu Ambulanţa, de la Spitalul Elias, către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, ar fi devenit recalcitrant si necooperant”, a transmis, marţi seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a rpecizat că, ulterior, şoferul a oprit autospeciala pentru a-i acorda ajutor colegului său, moment în care bărbatul ar fi lovit cu mâna în piept ambulanţierul şi ar fi sărit din Ambulanţă, după care s-a aruncat în Râul Dâmboviţa.

„Imediat, un poliţist din cadrul Secţiei 14, împreună cu alţi doi poliţişti din cadrul Secţiei 11 Poliţie, sosiţi în sprijin, au intrat în apă şi l-au imobilizat pe bărbat. Acesta a fost transportat la destinaţie, în siguranţă”, a mai precizat sursa citată de News.ro.

A fost întocmit dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro