Un bărbat din Constanța a fost reținut după ce ar fi ucis o pisică. O femeie a găsit felina și a sunat la 112

Data actualizării: Data publicării:
pisici
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut de poliţişti, miercuri, pentru uciderea animalelor cu rea intenţie, după ce o femeie a reclamat la 112 că a găsit o pisică moartă în faţa blocului în care locuieşte, în municipiul Constanţa.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat că în urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, poliţişti din cadrul Serviciul de Investigare a Infracţionalităţii de Mediu, sub coordonarea procurorilor, au reţinut un bărbat, de 40 de ani, suspectat de comiterea faptelor.

„Astfel, la data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 19:20, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că în faţa blocului în care locuieşte se află un exemplar felin decedat. În urma investigaţiilor efectuate a reieşit faptul că, în timp ce s-ar fi aflat în locuinţa sa, un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Constanţa, ar fi provocat decesul pisicii”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.

Poliţiştii au efectuat pe 14 noiembrie o percheziţie la locuinţa bărbatului, fiind găsite şi ridicate mai multe bunuri care ar fi fost utilizate pentru uciderea pisicii.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus miercuri reţinerea suspectului, pentru 24 de ore, urmând ca joi faţă de acesta să se ia măsurile legale care se impun.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când poate ANAF să controleze o persoană fizică. Ce documente pot cere inspectorii
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Pot administratorii de ștranduri să le interzică accesul clienților cu apă și alimente din exterior...
Newsweek
Șoc pentru un pensionar. De ce i-a fost scăzută pensia la recalculare? Răspuns oficial de la Ministerul Muncii
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani