Un bărbat din Ploiești s-a certat cu iubita lui și a încercat să se sinucidă împuşcându-se cu un revolver

Data publicării:
ambulanta
FOTO: Shutterstock

Un bărbat de 53 de ani din Ploieşti a încercat, vineri seară, să se sinucidă după o ceartă cu iubita, el împuşcându-se cu un revolver, transmite Agerpres.

Poliţiştii Secţiei nr. 2 Ploieşti au fost sesizaţi de către un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă care intervenea la o solicitare cu privire la o persoană posibil împuşcată.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat de 53 de ani care prezenta o plagă la nivelul pieptului. Totodată, poliţiştii au identificat în locuinţa acestuia un pistol tip revolver, model vechi, supus notificării, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor”, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Surse apropiate anchetei au precizat, pentru Agerpres că bărbatul se certase cu iubita lui şi a încercat să se sinucidă.

El nu avea permis de port armă, arată sursele citate.

Bărbatul în cauză a fost transportat în stare conştientă la spital.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi vătămare corporală din culpă.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, urmând să fie stabilite cauzele şi împrejurările producerii evenimentului.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...