Un bărbat și o femeie, găsiți înjunghiați într-o mașină, în Capitală. Ce a stabilit ancheta criminaliștilor și primele măsuri

Data publicării:
masina de politie in misiune
Foto: arhivă Poliția Română

Un bărbat de 47 de ani a fost reţinut pentru tentativă la omor şi va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, după ce ar fi lovit o femeie, de mai multe ori, cu un cuţit, după care s-a tăiat şi el.

În seara de 9 aprilie, prin apel 112 a fost sesizat faptul că o persoană aflată într-un autoturism oprit pe DN1 pare a fi bolnavă sau rănită. La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Secţiei 2, dar şi ai Brigăzii Rutiere. În autoturismul în cauză au fost găsite două persoane, bărbat şi femeie, ambele prezentând leziuni produse cu un obiect tăietor”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Din primele date s-a conturat ipoteza că bărbatul şi femeia au avut un conflict, care a degenerat.

La faţa locului, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii situaţiei.

Persoanele au fost transportate la spital. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri