Un bărbat, suspect de COVID-19, găsit spânzurat în Spitalul Judeţean Botoşani

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Foto: Poliția Română

Un bărbat, suspect de COVID-19, s-a spânzurat, marţi, în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoşani, informează Mediafax.

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, din judeţul Suceava, se afla la părinţii lui din Botoşani. Acesta a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, fiind suspect de COVID-19.

El a fost găsit, marţi, spânzurat în baia salonului în care era internat.

„În acest moment se fac cercetări într-un dosar penal pe ucidere din culpă, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul precum şi cauza morţii în urma necropsiei”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Neniscu.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri