UN BMW A INTRAT ÎNTR-UN MICROBUZ. Accident cu șapte victime pe DN7, lângă Arad

Data publicării:
13 2001accidentarad-43539

Accidentul a avut loc puţin după ora 8.00, în dreptul localităţii Bârzava din judeţul Arad. Microbuzul, cu opt persoane la bord, se întorcea din Italia şi mergea la Vaslui.

„Noi mergeam pe partea noastră. Din faţă a intrat în depăşire o maşină mică şi a venit frontal în noi. ŞI efectiv ne-am speriat groaznic. Ne-am răsturnat. Ne-am răsturnat unul peste altul acolo. Ne-am chinuit până am reuşit să ieşim de acolo”, povesteşte o femeie.

O persoană încarcerată din autoutilitara marca Mercedes a fost un copil minor, a avut piciorul prins între scaun şi uşă.

Vinovat este şoferul autoturismului care a intrat pe contrasens. Cinci tineri care veneau din Republica Moldova erau în maşină în momentul impactului.

Am mers toată noaptea pe drum şi acum a adormit şi a intrat în microbuz”, povesteşte o tânără, din BMW.

În total, şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale: cinci din microbuz şi două din autoturism.

Şase dintre ele au fost duse cu ambulanţele la Arad, iar cealaltă a fost transportată cu un elicopter la Spitalul din Timişoara. Avea nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală.

„Cele 6 victime în principiu sunt stabile hemodinamic. Este o femeie de 31 de ani însărcinată aparent fără probleme deosebite. Un bărbat are o fractură de gambă dreaptă, iar restul sunt doar cu policontuzii”, spune doctorul Marius Ozarchevici, medic primar UPU la Spitalul Judeţean Arad.

În ajutorul celorlalţi pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale a venit primarul localităţii în care a avut loc accidentul.

„Aici peste drum avem o şcoală dezafectată în care am făcut foc, îi ajutăm să îşi care bagajele. Le dăm un ceai şi o hrană”, declară Gabriel Faur, primarul din Bârzava.

Vor rămâne acolo până vor găsi un alt mijloc de transport cu care să îşi continue drumul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri