Un copil de 11 ani a făcut prăpăd după ce a plecat „la plimbare” cu maşina mamei sale

Data actualizării: Data publicării:
masina politie

Un copil de 11 ani lăsat nesupravegheat în maşină de către mama sa a pornit autoturismul şi l-a condus, luni seară, pe o stradă din Huşi, el lovind alte două maşini şi o conductă de gaze pe care a avariat-o. Nimeni nu a fost rănit, însă aproximativ 30 de familii au rămas fără gaz până la remedierea avariei.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, un copil în vârstă de 11 ani a fost lăsat nesupravegheat în maşină de către mama sa, cheia fiind în contact.

Copilul a pornit maşina şi a început să ruleze pe strada Fundatura Viilor din Huşi, în mers lovind alte două autoturisme, după care a ricoşat într-o conductă de gaz pe care a avariat-o.

Pompierii asigură măsurile de supraveghere şi prevenire până când echipele societăţii de gaze din localitate finalizează intervenţia.

Echipele Gaz - Est lucrează pentru înlocuirea porţiunii de conductă afectată, alimentarea cu gaze naturale fiind întreruptă pe un tronson din acea stradă, astfel că aproximativ 30 de locuinţe au rămas fără gaze până la remedierea situaţiei.

ISU Vaslui precizează că nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri