Un muncitor al Termoenergetica este în stare critică, după ce placă de beton a căzut peste el

Data publicării:
ambulanta-112-dsu (3)
Ambulanță. Foto: DSU

Un angajat al Companiei Municipale Termoenergetica a căzut într-o groapă de patru metri, în timpul unei lucrări la o conductă, fiind transportat la spital, în stare critică.

În data de 19 februarie 2020, în jurul orei 11,00, la o lucrare de înlocuire a unor conducte de termoficare pe reţeaua primară din zona străzii Dreptăţii - Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti, s-a produs un accident de muncă în urma căruia un angajat al companiei a fost rănit. Persoana accidentată a fost transportată la spital. Totodată, au fost sesizate toate instituţiile abilitate, în prezent fiind în desfăşurare anchete prin care să fie stabilite cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul”, informează Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Potrivit ISU Bucureşti Ilfov, muncitorul a căzut într-o groapă de aproximativ patru metri adâncime, fiind lovit şi de o placă de beton. La faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, o descarcerare şi o autospecială de pompieri.

Relatează că muncitorul, în vârstă de aproximativ 45 de ani, a fost scos din groapă, în stare de inconştienţă. I s-a acordat primul ajutor, a fost intubat şi transportat la Spitalul Universitar Bucureşti.

Surse medicale au declarat pentru Agerpres că muncitorul se află la Terapie Intensivă în stare critică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri