Un nou centru NATO la Bucureşti

Data publicării:
soldati fb

(Aici, n.r.) îşi vor desfăşura activitatea peste 280 de militari, dintre care 75 din ţările membre NATO”, a spus Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale.

15.000 de militari vor putea fi coordonaţi de Comandamentul Multinaţional de Divizie din Bucureşti. Cea mai mare unitate militară din România, divizia 1 de Infanterie Dacica, s-a transformat astăzi în centru NATO. Aici va fi adusă aparatură capabilă să monitorizeze întreg flancul estic al Europei. Totul trebuie să fie operaţional în cinci luni. În 2016, va intra în structura de apărare a NATO, iar în 2018 va fi complet funcţional. Acesta e calendarul anunţat de autorităţile române.

„Toate lucrările de operaţionalizare vor costa 60 de milioane de euro. Desigur, o parte din bani îi vom recupera din fondurile comune NATO.

România va avea un rol important pe harta apărării flancului de sud-est al Alianţei Nord-Atlantice. Militari din nouă ţări membre, printre care Statele Unite şi Marea Britanie, vor coordona din acest centru eventuale mişcări de trupe din România şi Bulgaria.

Un centru asemănător va fi pus la punct în Polonia. De acolo, NATO va coordona activitatea soldaţilor din Lituania, Letonia şi Estonia.

Vor fi selectionaţi militarii care în urmă cu 10 ani erau în prima linie a luptei din Irak sau Afganistan, ceea ce înseamnă că deja au grade de la căpitan în sus. Un prim criteriu va fi cel de limbă, pentru asigurarea interoperabilităţii”, a spus comandantul Ovidiu Uifăleanu.

Comandamentul Multinaţional format azi este a doua structură NATO înfiinţată pe teritoriul României. În urmă cu nici două luni, secretarul general al Alianţei vizita Centrul NATO de integrare a Forţelor, care îşi are sediul tot în Capitală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri