UN NOU DOSAR. Adrian Năstase, urmărit penal pentru 399 de cartuşe deţinute ilegal

Data publicării:
27032013 20cumpanasu-57237

„În continuarea cercetărilor în cauza constituită ca urmare a disjungerii din dosarul privind tentativa de sinucidere a numitului Năstase Adrian, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. 1 Cod penal”, se precizează într-un comunicat de miercuri al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Procurorii Ministerului Public precizează într-un comunicatcă în 21 iunie 2012, în ziua când poliţiştii au venit să pună în executarea decizia de condamnare a lui Năstase în dosarul "trofeul Calităţii", iar fostul premier a încercat să se sinucidă cu un revolver, acesta "deţinea fără drept, la domiciliul său, un număr de359 cartuşe calibru 38 special, în plus faţă de cantitatea de 50 bucăţi menţionată în permisul de port armă, respectiv 6 cartuşe calibru 338 Win şi 34 cartuşe calibru 222 Rem, pentru care nu era autorizat să deţină".

Dosarul este disjuns din cel în care procurorii cercetează contextul în care Adrian Năstase a încercat să se sinucidă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri