Un polițist a fost găsit împușcat în cap pe bancheta din spate a mașinii de serviciu, în Galați. Autoritățile fac verificări

Data actualizării: Data publicării:
masina politie lumini noapte seara
Foto care are un caracter ilustrativ. Getty Images

Un ofițer din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare al IPJ Galați a fost găsit vineri dimineață împușcat în cap, pe bancheta din spate a unei autospeciale de serviciu, în zona localității Gârboavele, județul Galați.

Ofițerul a părăsit unitatea joi seară, cu autospeciala de serviciu și armamentul din dotare, precizând că urmează să verifice un arestat la domiciliu, potrivit News.ro.

Joi dimineață, conducerea Serviciului Investigații Criminale a anunțat conducerea IPJ Galați că ofițerul nu s-a prezentat la serviciu și nu mai putea fi contactat.

Acesta a fost căutat la domiciliu și în alte locații, însă fără rezultat.

În baza unui mandat de supraveghere tehnică obținut prin intermediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, verificările au fost extinse, iar autospeciala de serviciu a fost localizată în Pădurea Gârboavele.

În interiorul vehiculului, cu ușile asigurate, a fost găsit ofițerul împușcat în cap, fără semne vitale.

La fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD.

Vineri dimineață, ofițerul a trimis mesaje către mama sa și către soția sa, de care era separat.

Verificările preliminare au indicat existența unui conflict în relația de concubinaj a ofițerului, cei doi parteneri agresându-se reciproc în cursul anului 2026, context în care a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...