Un polițist de frontieră din Vaslui a refuzat 50.000 de euro mită de la o rețea de trafic de țigări din Republica Moldova

Data publicării:
ofi

A început prin noiembrie anul trecut, când am fost contactat de doi colegi din Republica Moldova cu propunerea să facilitez cumva nişte acte de contrabandă”, povestește ofițerul de la Poliția de Frontieră Vaslui.

El este şeful unui sector de Poliţie de Frontieră din judeţul Vaslui, ofiţerul care a contribuit decisiv la destructurarea celei mai importante grupări de contrabandişti de ţigări din Republica Moldova. Cel care conducea întreaga afacere era omologul său de la Poliţia de Frontieră din Leova, Republica Moldova. Acum este arestat împreună cu un subaltern, alături de care dezvoltase „afacerea”. De la producţie şi până la distribuţie. Tot ce mai aveau nevoie în noiembrie anul trecut era un om de legătură în România. Şi l-au ales greşit.

Nu trebuiau să fie planificate patrule într-o anumită perioadă a zilei şi într-un anumit loc”, mai spune ofițerul.

Moldovenii i-au propus comisarului român să închidă ochii atunci când trec ţigările peste Prut. A acceptat propunerea, însă numai după ce s-a pus de acord cu procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Încet, încet s-a infiltrat în reţeaua moldovenilor, iar zilele trecute au fost capturate două transporturi de ţigări.

Baxurile erau trecute peste Prut cu bărci de cauciuc şi apoi vândute contrabandiştilor din România. Pentru sprijinul acordat, ofiţerul român s-ar fi îmbogăţit. Moldovenii îl curtau cu sume pornind de la câteva zeci de mii de euro de fiecare dată. Toţi banii veniti de la moldovenii corupți, peste 50,000 de euro, sunt acum în custodia DNA.

Graniţa cu Republica Moldova este a doua în topul celor mai încercate de contrabandişti, după cea cu Republica Ucraina. Doar în primele trei luni ale acestui an, poliţiştii de frontieră au reţinut în vederea confiscării peste 1.5 milioane pachete ţigări cu o valoare aproximativă de peste 13 milioane lei. Iar anul trecut, poliţiştii de frontieră au depistat, independent sau în colaborare cu alte instituţii, peste 8 milioane de pachete de ţigări, cu o valoare aproximativă de 90 de milioane lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri