Un poștaș a mințit că i-a fost furată geanta cu 40.000 de lei. Ce a vrut să facă, de fapt, cu banii

Data actualizării: Data publicării:
lei bancnote bani -agerpres - 17 august 2015
FOTO: Agerpres

Cercetările polițiștilor au scos la iveală faptul că un poștaș din Prahova, care a reclamat că a fost tâlhărit, fiindu-i furată geanta cu banii de pensii, a mințit. De fapt, bărbatul a înscenat furtul pentru că avea nevoie de bani pentru plata unei datorii.

Reprezentanții Poliției Prahova au anunțat că au făcut verificări după ce, joi, au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe raza localității Ariceștii-Rahtivani două persoane necunoscute ar fi furat, prin folosirea violenței, geanta unui poștaș, care conținea bani și documente. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii susțin că poștașul a mințit, relatează Mediafax.

„Din cercetările efectuate de polițiști până la acest moment, a reieșit faptul că deși factorul poștal a susținut că a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, aspectele relatate nu sunt reale, iar acesta și-ar fi înscenat furtul și actele de violență, cu scopul de a acoperi o datorie”, au spus reprezentanții IPJ Prahova.

În urma investigațiilor a fost recuperată geanta cu documente și suma de aproximativ 40.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri