Un profesor din Timișoara a demisionat după ce a fost acuzat de un coleg că are o relație cu o elevă. Se fac mai multe anchete

Data publicării:
cuplu
Foto: Profimedia

Mai multe instituţii desfăşoară o anchetă după ce Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a fost sesizat că ar exista o relaţie între o elevă minoră şi un profesor din aceeaşi şcoală. Fata a fost audiată în condiţii de protecţie, iar profesorul a demisionat din funcţie.

„În data de 28 noiembrie 2025, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a fost informat, în cadrul unei discuţii desfăşurate la sediul instituţiei, despre existenţa unor indicii serioase privind o posibilă relaţie inadecvată între o elevă minoră şi un cadru didactic dintr-o unitate de învăţământ din municipiul Timişoara. Potrivit informaţiilor primite, situaţia ar fi fost semnalată conducerii şcolii de către personalul de specialitate, respectiv consilierul şcolar, fiind relatate aspecte care impuneau sesizarea de îndată a autorităţilor competente”, a transmis ISJ Timiş, citat de News.ro.

Inspectorul şcolar general, Aura Danielescu, a informat instituţiile abilitate. Ea a sunat la numărul 119 (linie naţională destinată raportării situaţiilor de risc privind minorii) şi a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, precum şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

De asemenea, ea a contactat consilierul şcolar pentru clarificări suplimentare.

„Totodată, inspectorul şcolar general a întocmit şi a transmis organelor de urmărire penală o declaraţie scrisă privind aspectele sesizate. Din informaţiile comunicate instituţiei noastre, autorităţile competente au iniţiat de îndată procedurile legale, minora fiind audiată în condiţii de protecţie, conform legislaţiei aplicabile situaţiilor de vulnerabilitate. De asemenea, unitatea de învăţământ a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş că persoana acuzată şi-a înaintat demisia, cu aplicare imediată”, a precizat ISJ Timiş.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă să mergi zilnic cu mașina la serviciu în București. Calcul pentru 10, 20 și 30 km pe zi
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”