Un șofer a evitat un copac căzut pe DN 7, în Argeș, dar a lovit un autocar în care se aflau zeci de copii

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Foto: Poliția Română

Un autoturism care a evitat un copac căzut pe carosabil a lovit un autocar în care se aflau şi copii, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş. Accidentul s-a produs pe DN 7, în zona localităţii Cotmeana.

Patru persoane, un adult şi trei copii, au fost rănite, potrivit ISU Argeş, relatează Agerpres.

„La sosirea pompierilor, în autoturism se afla o persoană conştientă (copil), încarcerată. De urgenţă, colegii noştri au extras victima dintre fiarele contorsionate ale vehiculului şi au predat-o unuia dintre echipajele medicale. (...) La momentul producerii evenimentului, în autoturism se aflau patru ocupanţi, conştienţi (un adult şi trei copii), care au fost preluaţi şi transportaţi la spital de către echipajele medicale”, se precizează într-o informare transmisă de ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, din informaţiile de la faţa locului reiese că în autocar se aflau 52 de persoane - 46 de copii şi şase adulţi - care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro