Un tânăr a fost sechestrat și bătut, în Teleorman, după ce a mers să se întâlnească cu o fată cunoscută pe internet

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Mașină de poliție. Foto: Poliția Română

Un tânăr din judeţul Vâlcea a fost sechestrat şi bătut, după ce a mers să cunoască o fată din Teleorman cunoscută pe o reţea socială, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman.

În presa locală a apărut informaţia că băiatul a cunoscut-o pe fată pe o reţea socială şi au stabilit să se vadă, iar când a ajuns la locul indicat de fată, în localitatea teleormăneană Brânceni, a fost sechestrat, bătut şi umilit de mai mulți indivizi, care au şi transmis live pe o platformă online ce se întâmplă.

„În legatură cu informaţiile apărute în spaţiul public, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul IPJ Teleorman este abilitat să comunice următoarele: la data de 3 august 2022 prin 112 am fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost ţinut împotriva voinţei sale într-un imobil din localitatea Brânceni şi asupra căruia s-au exercitat acte de violenţă”, precizează IPJ Teleorman, citat de Agerpres.

Poliţiştii au aflat că tânărul, din oraşul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, ar fi cunoscut pe o reţea socială o fată din comuna Brânceni. Conform Poliţiei, când s-a dus să se întâlnească cu ea a fost luat cu forţa şi urcat într-o autoutilitară, după care a fost dus într-o locuinţă din localitatea Brânceni.

„În urma activităţilor desfăşurate au fost identificate patru persoane, toate din comuna Brânceni, judeţul Teleorman, care au fost conduse la sediul Poliţiei pentru audieri. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi loviri sau alte violenţe. Poliţiştii efectuează cercetări pentru clarificarea întregii situaţii de fapt şi formularea de propuneri către Parchetul competent”, mai anunţă IPJ Teleorman.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri