Un tânăr a fost ucis în bătaie, într-o benzinărie din Iași

Data actualizării: Data publicării:
ancheta politie, banda nu treceti_INQUAM_PHOTOS_George_Calin
Foto: InquamPhotos/George Călin

Un tânăr, în vârstă de 34 de ani, a fost ucis, miercuri dimineață, într-o benzinărie din orașul Iași. El ar fi fost lovit de mai multe ori de un alt tânăr, care îl însoțea.

ancheta politie, banda nu treceti_INQUAM_PHOTOS_George_Calin
FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

O mașină în care se aflau mai mulți tineri care se întorceau de la discotecă a oprit în jurul orei 04:30 la o benzinărie, scrie ziaruldeiași.ro.

Tinerii din autoturism erau beți, iar între doi dintre ei s-a iscat o ceartă. Cei doi s-au luat ulterior la bătaie. În urma loviturilor foarte puternice primite, unul dintre bărbați, în vârstă de 34 de ani, a căzut, s-a lovit cu capul de asfalt și a rămas inconștient.

Ceilalți tineri din grup, văzând că prietenul lor nu mai mișcă, au sunat la 112, iar o ambulanță a ajuns rapid la fața locului. S-a încercat resuscitarea persoanei rănite, însă aceasta nu a răspuns la manevre și a fost declarat decesul.

Speriat de ceea ce a făcut, tânărul de 22 de ani care și-a ucis în bătaie prietenul a fugit, însă a fost depistat de polițiști și a fost reținut.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru omor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri