Un tânăr din Arad a agresat un poliţist care a intervenit la accidentul pe care el îl provocase. A încercat să-i fure arma și cătuşele

Data publicării:
masina de politie
Foto: Poliția Română

Un tânăr de 19 ani din judeţul Bacău a fost arestat preventiv după ce, în urma unui accident pe care l-a provocat pe autostrada A1, în judeţul Arad, l-a agresat pe unul dintre poliţiştii care îl duceau la spital pentru recoltarea de sânge pentru determinarea alcoolemiei şi a unui eventual consum de substanţe psihoactive. El l-a îmbrâncit pe agent şi l-a prins de gât pentru a-l imobiliza, încercând să îi fure arma, cătuşele şi sprayul lacrimogen.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au anunţat, luni, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de un tânăr de 19 ani din judeţul Bacău, pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii de la Biroul Poliţie Autostrăzi A1 Deva-Nădlac au fost sesizaţi, sâmbătă, despre producerea unui accident pe autostrada A1, pe sensul de mers Nădlac-Arad. Poliţiştii ajunşi acolo au identificat un autoturism marca Skoda, condus de tânăr, care a lovit din spate un alt autovehicul, potrivit News.ro.

Pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului rutier, s-a impus testarea şoferului pentru consumul de alcool şi de substanţe psihoactive.

Potrivit Parchetului, atunci când a fost dus de un poliţist de la Biroul de Poliţie Autostrăzi A1 Deva-Nădlac la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, tânărul a încercat să fugă şi l-a îmbrâncit pe agentul de Poliţie, l-a prins de gât pentru a-l imobiliza şi a încercat să îi ia arma, deteriorându-i tocul portarmă. În plus, şoferul a încercat să-i fure poliţistului cătuşele şi spray-ul iritant lacrimogen, deteriorându-i uniforma şi provocându-i leziuni care necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

De asemenea, anchetatorii au reţinut că, în urma acţiunilor de violenţă exercitate, în public, împotriva poliţistului, tânărul a tulburat ordinea şi liniştea publică.

El a fost reţinut pentru 24 de ore, iar duminică Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile, propunerea fiind admisă.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
„Ești din România? Bine, ești pregătită!” Povestea tinerei care a cucerit una dintre cele mai prestigioase...
Newsweek
Pentru care perioade NU se dau puncte de stabilitate la pensie? Cum sunt dezavantajați cei cu grupe de muncă?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Secretul din culisele "Mrs. Doubtfire". Robin Williams a încercat să salveze viitorul unei actrițe de 14 ani...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...