Un TIR plin cu lemne s-a răsturnat, mai mulţi buşteni căzând peste o maşină. 4 persoane au fost rănite

Data publicării:
tir cu lemne, rasturnat

Un TIR plin cu lemne s-a răsturnat, miercuri, pe DN 14, în judeţul SIbiu, mai mulţi buşteni căzând peste o maşină. Un autoturism care a vrut să evite accidentul a intrat în şanţ. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a anunţat, miercuri, că s-a produs un accident rutier pe DN 14, la iesire Târnava spre Sibiu.

„Posibil pe fondul vitezei neadaptate, şoferul unui ansamblu tir incarcat cu material lemnos pierde controlul direcţiei şi se răstoarnă pe carosabil. Mai multe lemne au căzut peste un turism condus regulamentar din sens opus, iar şoferul unui turism condus în spatele tirului, pentru a evita impactul cu acesta, a tras de volan dreapta şi s-a oprit în şanţ”, a declarat Elena Welter.

Potrivit acesteia, patru persoane au fost rănite, fiind transportaţi la spitalul din Mediaş.

Traficul în zona accidentului este complet blocat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri