Un urs a omorât un taur pe un islaz, într-o comună din Vîlcea. Mai multe bovine au fost ucise în ultima perioadă, în zonă

Data actualizării: Data publicării:
Urs care stă pe iarbă.
Un urs a omorât un taur pe un islaz, într-o comună din Vîlcea. Foto: Profimedia

Autorităţile din Vâlcea au emis luni o alertă privind prezenţa unui urs în comuna Titeşti după ce o femeie din localitate a sesizat prin 112 că un animal sălbatic i-a omorât un taur aflat pe izlazul din apropierea gospodăriei.

Primarul localităţii, Cătălin Daneş, a precizat că atacul s-a produs dimineaţa, bovina fiind lăsată nesupravegheată pe timpul nopţii într-o zonă foarte aproape de pădure.

„Ne-am deplasat cu jandarmii şi reprezentanţii AJVPS Vâlcea la faţa locului. Ursul nu a atacat în gospodărie, ci pe izlaz, la mai bine de un kilometru distanţă de ultimele case, unde vitele au fost lăsate la păscut libere pe timpul nopţii. Am anunţat autorităţile şi vom vedea mâine (marţi, n.r.) ce putem face pentru a îndepărta animalul sălbatic din acea zonă. I-am adus totodată la cunoştinţă proprietarei taurului ucis să nu mai lase vitele libere pe timpul nopţii, mai ales că şi în 2019 a mai avut animale ucise de urs. Nu au fost însă până acum atacuri în gospodării”, a declarat primarul din Titeşti.

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au transmis că au fost anunţaţi de proprietara taurului ucis la câteva ore după producerea atacului, astfel că atunci când echipajele au ajuns în zonă nu au mai găsit ursul.

„Apelanta a precizat că animalul sălbatic nu se mai afla în zonă la momentul în care a sunat la 112 (în jurul orei 10:30). Totul s-a întâmplat dimineaţa, în jurul orei 06.00. Persoana în cauză a auzit câinii lătrând şi s-a îndreptat către deal. A ajuns imediat după atac şi a surprins animalul sălbatic care se îndrepta către pădure. Din ce a declarat verbal, persoana respectivă a trecut printr-o situaţie similară acum câţiva ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacale, potrivit Agerpres.

Atacurile urşilor în zona montană a judeţului Vâlcea s-au înmulţit în ultima perioadă, luna trecută fiind sesizată de mai multe ori prezenţa animalelor sălbatice în comuna Sălătrucel, unde au şi omorât mai multe bovine.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998