UTILITAR. Cum puteți cumpăra acţiuni la Electrica

Data publicării:
electrica logo

Dacă vreţi să cumpăraţi acţiuni Electrica prin intermediul uneia dintre cele două bănci – Raiffeisen sau BRD, va trebui să deschideţi un cont în sucursala pe care aţi ales-o, pentru a depune banii necesari cumpărarii acţiunilor.

În cazul în care vă adresaţi unui broker autorizat, acesta vă va ajuta să deschideţi un cont de investiţii la o societate de brokeraj. Pentru aceasta aveţi nevoie de actul de identitate şi de un extras de cont. Apoi trebuie să vă alimentaţi contul de investiţii pentru a putea achita acţiunile pe care le doriţi.

În ceea ce priveşte costurile, nu veţi plăti niciun comision pentru acţiunile cumpărate prin intermediul sucursalelor bancare. Brokerii vor taxa însă fiecare tranzacție. Comisioanele percepute de firmele de brokeraj sunt cuprinse între 0,25 la sută și patru la sută, în funcție de valoarea tranzacțiilor efectuate.

În cadrul ofertei de listare a Electrica, investitorii mici pot cumpăra cel puţin 250 acţiuni şi cel mult 20.000 de acţiuni. Veţi avea nevoie de o sumă cuprinsă între 3.375 lei si 270.000 lei. Veţi deveni însă acţionar abia după listarea efectivă la bursă, adică pe 3 iulie. Atunci veţi putea vinde acţiunile pe care le-aţi cumpărat în cadrul ofertei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri