Sari la conținut

V. Ponta: La rectificare nu se vor aloca bani pentru avionul pentru demnitari. Va fi licitaţie deschisă

 

Acum, ca să fiu foarte sincer, este un proiect care a fost discutat de anul trecut, din 2012, când domnul Dobriţoiu era ministrul Apărării. După ce nu a mai fost ministru nu a mai fost de acord cu el. Ideea a fost următoarea: nu mai avem, cred, din această toamnă acel avion pe care îl folosea preşedintele şi pe care l-am folosit şi eu în vizita din Asia, iese din perioada de uz", a precizat Victor Ponta, la întrebarea dacă se vor aloca bani la rectificarea bugetară din octombrie sau la bugetul din 2014 pentru avionul pe care îl vor folosi premierul şi preşedintele.

Victor Ponta a adăugat că se va organiza o licitaţie pentru ca MApN să achiziţioneze în leasing acest avion şi că la rectificare nu va fi dat niciu leu pentru avion.

„Nu cred că este normal, cu toată dragostea, între ghilimele, a mea pentru preşedintele Băsescu ca preşedintele ţării să meargă de fiecare dată cu cursa de linie, poate să aibă o urgenţă, să vină acasă, mai puţin preşedintele, mai mult prim-ministrul are urgenţe. Dar ideea este că toate ţările din zonă au un avion pentru oficiali, aşa încât Ministerul Apărării, singurul care poate efectua curse speciale, are un buget pe trei ani pentru a plăti leasingul şi va fi o licitaţie deschisă, transparentă. Poate data viitoare suntem mai puţin ipocriţi şi demagogi (...) Nu e 56 de milioane (avionul n.r.)”, a precizat Victor Ponta.

În luna august, Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă achiziţionarea unei aeronave pentru înalţi demnitari. Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobritoiu (PNL), spunea recent că suma totală necesară achiziţionării în leasing a aeronavei se ridică la 56 de milioane de euro.

Pe de altă parte, actualul ministru al Apărării, Mircea Dușa, spunea că deocamdată nu a fost stabilit nici tipul de avion, așa că a vorbi despre o sumă în acest moment este „prematur”.

Etichete: victor ponta , Mircea Dusa , ministerul apararii , avion demnitari , licitatie avion

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale