V. Ponta: T. Băsescu este lipsit de discernământ şi cu iresponsabilitate. L. Voinea discută informal cu FMI şi CE

Data publicării:
ponta de folosit

Victor Ponta a precizat, la un post de televiziune, că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a început discuţii informare cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene, dar că Guvernul încearcă la acest moment să nu inflameze lucrurile.

„Trebuie să vedem în perioada următoare ce măsuri avem să contracarăm şi să diminuăm pagubele pentru cetăţeanul de rând. O să încercăm să găsim soluţii să trecem de aceste blocaje. Chiar mâine, în Parlament, vom analiza situaţia”, a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.

El a arătat că, în acest moment, relaţia României cu instituţiile financiare internaţionale este suspendată, iar lipsa de credibilitate astfel rezultată poate genera creşteri de dobânzi la împrumuturi şi ale ratingurilor de ţară, la care se adaugă şi imposibilitatea creşterii gradului de cofinanţare a proiectelor europene din partea UE, fără să fie însă „efecte imediate foarte grave”.

Întrebat dacă există motive pentru suspendarea preşedintelui, Ponta a răspuns că motive există, dar nu vrea să anunţe intenţii în condiţiile în care „AMR”-ul rămas până la încheierea mandatului acestuia curge.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

Președintele Traian Băsescu a anunțat în această seară că nu va aproba memorandumul trimis de Guvern referitor la rezultatul negocierilor cu FMI, UE și Banca Mondială. El a motivat acest gest prin existența prevederii de a crește acciza la carburant, măsură de natură să frâneze creșterea economică, în opinia președintelui.

Replica premierului Victor Ponta a fost o scurtă declarație: „Nu mai avem acord cu FMI”.

Victor Ponta a fost însă contrazis de ministrul Bugetului, Liviu Voinea, care a declarat la Digi24 că România are un acord cu FMI, dar nu are memorandum, și de un comunicat al Administrației Prezidențiale, semnat de purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea, potrivit căruia „acordul stand-by 2013 - 2015 este și rămâne valabil”, iar Traian Băsescu, a cerut doar renegocierea unei singure clauze din ultima scrisoare de intenție cu Fondul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri