Val de plângeri pentru banii dispăruți de pe card

Data publicării:
plata internet card bani computer

Astfel, un val de plângeri a izbucnit din partea românilor care au făcut cumpărături online şi au descoperit că le-au fost luaţi mai mulţi bani de pe card decât trebuia. Numărul sesizărilor s-a triplat şi aproape toate magazinele reclamate şi-au cerut scuze şi au anunţat că înapoiază diferenţa. Până şi şefii băncilor au fost chemaţi să dea explicaţii şi soluţii.

„Am primit foarte multe reclamaţii. Oamenii au început să se uite mai mult pe extrasul de cont, plăţile pe care le-au făcut. Noi recomandăm consumatorilor să verifice cât mai des extrasul de cont, pot descoperi lucruri nebănuite, tot felul de comisioane”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Centrului European al Consumatorilor din România, Laura Pascu.

În urma valului de reclamaţii, cele mai multe magazine au decis să ofere despăgubiri. Printre cei reclamaţi se află şi un lanţ internaţional de parfumerii online. Reprezentanţii firmei spun că au fost retrase din greşeală sume mai mari decât cele aprobate, dar au de gând să returneze de două ori contravaloarea sumei rerspective. În caz contrar, clienţii ar fi avut o singură opţiune.

„Dacă produsele sunt returnate în 14 zile de la momentul livrării, atunci magazinul are obligaţia de a rambursa contravaloarea produselor. Dacă produsele nu sunt returnate în acel termen, magazinul nu mai are nicio obligaţie”, a precizat juristul Mihai Titichi.

Un singur magazin reclamat anunţă că nu are ce să îşi reproşeze în urma plângerii clienţilor tocmai pentru că menţionase pe site că e posibil ca banca prin care se procesau plătiţile să aibă taxe suplimentare.

„Toate site-urile noastre în limbă română conţin şi o rubrică de termeni şi condiţii, unde sunt explicate clar aceste situaţii. În toate cazurile, în contul nostru ajunge doar suma menţionată pe site, dar nu şi diferenţele de curs şi comisioanele aplicate de bancă”, a fost mesajul transmis de biroul de presă al unui magazin online.

Purtătoarea de cuvânt a Centrului European al Consumatorilor din România, Laura Pascu, a declarat însă că doar cinci la sută dintre consumatori citesc termenii și condițiile coresponzător.

Inclusiv operatorii de plăţi online internaţionale au anunţat că urmează să-i convoace pe şefii băncilor din România pentru a lămuri cine trebuie să îi anunţe pe clienţi că plata aprobată în cazul shoppingului online nu este întotdeauna şi preţul final plătit de cumpărători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri